În timp ce zeci de mii de suflete se lupta să supravieţuiască celei mai mari avalanşe de ninsori din ultimii 60 de ani, preşedintele Traian Băsescu consideră că are nevoie de un weekend de relaxare, la Predeal, mai ales după ce prietenul său “la cataramă” – Emil Boc – a părăsit Guvernul.
Preşedintele Traian Băsescu, împreună cu soţia sa, au ajuns, ieri seară, la vila de protocol din Predeal, unde urmează să-şi petreacă weekendul. Preşedintele şi staff-ul prezidenţial s-au cazat la vila de protocol din Predeal, unde vor rămâne până duminică dimineaţa, când preşedintele se va întoarce în capitală. Băsescu este aşteptat să iasă pe pârtie în cursul zilei de astăzi, zăpada pe pârtia Clăbucet fiind foarte bună pentru schi şi snowmobil, stratul de zăpadă măsurând circa un metru.
Aceasta este a doua oară în acest an când Băsescu vine la Predeal, după ce şi-a petrecut Revelionul atât la vila de protocol, cât şi la un restaurant din staţiune, alături de fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, preşedintele Senatului, Vasile Blaga şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.
În timp ce preşedintele a mers pe Valea Prahovei, să se relaxeze la schi, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a avut primul Comandament de Urgenţă cu privire la situaţia din ţară cu prefecţii.
Ieri, prim-ministrul a mers el însuşi în judeţele afectate de zăpezi. 90.000 de oameni sunt blocaţi în nămeţi în şase judeţe din ţară.
TITLURILE ZILEI:
• 42 de persoane salvate din calea dezastrului dezlănţuit la Slănic. Terenul continuă să se lase • HIDRO PRAHOVA SA – Buletin informativ privind calitatea apei în Prahova, emis în data de 26 aprilie 2024 • Ion Iliescu în atenţia procurorilor. Audiat la domiciliu în dosarul mineriadei • 42 de persoane salvate din calea dezastrului dezlănţuit la Slănic. Terenul continuă să se lase • HIDRO PRAHOVA SA – Buletin informativ privind calitatea apei în Prahova, emis în data de 26 aprilie 2024 • Ion Iliescu în atenţia procurorilor. Audiat la domiciliu în dosarul mineriadei
România sub nămeţi, Traian Băsescu la Predeal!
11 februarie 2012
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina - FOTO
-
Falsitatea PSD Câmpina dusă la cote înalte de consilierul Andrei Duran!
-
Accident grav pe Şoseaua Vestului Ploieşti. O persoană încarcerată
-
Ciprian Morărescu nu mai candidează pentru un nou mandat de primar al Comunei Filipestii de Pădure!
-
Iulian Dumitrescu, candidat oficial pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova
-
Cristian Constantin Apostol:” ADN-ul USR nu mai există – a devenit oficial un partid “toţi la fel„
-
Ilie Serbănescu, unul dintre cei mai proeminenţi economişti ai României, a murit
-
Femeie violată de un poliţist de la Sectia 4 de Poliţie Ploieşti?
-
Microhidrocentrala din Câmpina, afacerea ilegală care dăinuie de 16 ani de zile. Numele grele din spatele ei
-
Burghelea- miliţianul care umileşte campioanele. VOLO, ia-ţi torţionarul de la CSM!
Anul - ediţia nr. 3458
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 26 aprilie 2024
Autentificare
Autentificare