Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 2:32:09
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Capitala sporturilor de iarnă este la Buşteni


1 februarie 2013

Cupa Mondială de Escaladă pe Gheaţă se va desfăşura la Buşteni, la baza Pârtiei Kalinderu, în perioada 7-9 februarie 2013

Evenimentul unic în România este organizat de Clubul Alpin Român (CAR), în colaborare cu Primăria Buşteni, Uniunea Internaţională a Asociaţiilor de Alpinism (UIAA) şi Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă (FRAE).

Competiţia este una dintre cele mai spectaculoase, concurenţii escaladând structuri artificiale înalte de 25 de metri, acoperite cu gheaţă menţinută cu un sistem special de refrigerare, proiectat şi construit în Canada.

În etapa din România vor participa 90 de sportivi din 22 de ţări. Aceasta este cea de-a 4-a etapă a Cupei Mondiale, celelalte etape desfăşurându-se în Coreea, Elveţia, Franţa şi Rusia.

Ceremonia de premiere va avea loc sâmbătă, 9 februarie 2013, începând cu ora 19.00.

Pe lângă reportajele în direct la diferite televiziuni, competiţia se va transmite (audio/video) în direct prin internet, pentru a putea fi vizualizată în toata lumea.

 

Cupa buştenarului la schi

 

Vineri, 8 februarie 2013, pe Pârtia Kalinderu, va avea loc o nouă ediţie a „Cupei Buştenarului la Schi Alpin”. La fel ca în anii anteriori, concursul se va desfăşura pe 8 categorii de vârstă (băieţi şi fete): sub 10 ani, 10-15 ani, 15-20 ani, 20-35 ani, 35-50 ani, 50-60 ani, 60-70 ani şi peste 70 ani.

Premierea câştigătorilor va avea loc la finalul competiţiei.

Tot vineri se va desfăşura şi finala „Cupei Oraşului Buşteni la Fotbal în Sală”, ajunsă la cea de-a VII-a ediţie. Echipele înscrise în concurs (Zamora, Griviţei, Trestiei, Valea Albă, Silva şi Poiana Ţapului) vor primi, în cadrul unei festivităţi, diplome, cupe, medalii, precum şi premii în bani (4000 lei - locul I, 3500 lei - locul II, 3000 lei - locul III, 2500 lei - locul IV, 2000 lei - locul V şi 1500 lei locul VI).

Duminică, 10 februarie 2013, ora 13.00, în faţa Primăriei Buşteni, îi va fi înmânată Torţa Olimpică primarului Emanoil Savin, după care doi sportivi din Buşteni vor parcurge traseul Primărie - Hotelul Alexandros.

Torţa Olimpică FOTE Braşov 2013 va sosi în România în ziua de 3 februarie 2013 şi va fi adusă de George Scripcaru, Preşedintele CO-FOTE Braşov 2013, şi Octavian Morariu, Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, respectiv şefii celor 2 structuri partenere în organizarea FOTE Braşov 2013.

Acesta va fi un moment istoric fiindcă este pentru prima dată când Flacăra Olimpică se aprinde pentru România şi ajunge pe teritoriul ţării noastre.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro