Miercuri, 24 aprilie 2024 - 2:05:07
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Petrolul, lecţie de fotbal în Albania!


25 iulie 2014

Petrolul Ploieşti s-a calificat în turul trei preliminar al Ligii Europa, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-1), formaţia albaneză Flamurtari, în manşa secundă a turului doi preliminar al competiţiei.

Golurile ploieştenilor au fost marcate de Teixeira '39, De Lucas '84 şi Priso '90, în timp ce pentru albanezi a înscris Lena, în minutul 37.

În tur, Petrolul s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 2-0.

Antrenorul Petrolului, Răzvan Lucescu, crede că echipa sa ar fi rezolvat mult mai repede partida dacă s-ar fi acordat penalty în prima repriză. Echipa lui s-a impus în cele din urmă, scor 3-1. 

"Meciul ar fi fost mult mai uşor dacă la 0-0 s-ar fi acordat acel 11 metri. A fost clar! Cred că atunci totul era clar. Aşa am fost nevoiţi să ne luptăm pentru fiecare minge.

E important că ne-am calificat cu două victorii. Întotdeauna meciurile din tururile preliminare sînt complicate. Mereu partidele dintre români şi albanezi au fost crîncene în toată istoria.

Ne gîndim la meciul cu Viktoria Plzen. Nu avem ca obiectiv calificarea în grupele Europa League, dar e normal că ne dorim mult acest lucru.

Nu vor fi meciuri simple. Va conta foarte mult cum vom fi la meciul din Cehia, cum vom arăta în acel moment", a spus Răzvan Lucescu la DigiSport.

Flamurtari: I. Lika - Arberi, Telushi (Gerxho '63), Douglas, Mici - Shehaj (Licaj '67), Kuqi, Zeqiri, G. Lika - Muzaka (Meto '87), Lena. Antrenor: Ernest Gjoka.

Petrolul Ploieşti: Pecanha - Alcenat, Geraldo, Gerson, Fanchone (Beţa '77) - De Lucas, Hoban - Nepomuceno (Priso '60), Mutu, Teixeira - Tamuz (Albin '72). Antrenor: Răzvan Lucescu.

Cartonaşe galbene: Zeqiri '47, Mici '67 / Nepomuceno '59.

Arbitri: Jan Valasek (central) - Tomas Vorel, Peter Chladek (asistenţi) - Mario Vlk (rezervă).

Observatori: Victor Mintoff (Malta), Tobias Wolf (Germania).

În turul trei preliminar al Ligii Europa, Petrolul Ploieşti va întâlni echipa cehă Viktoria Plzen. Partida tur se va disputa la 31 iulie, la Ploieşti, returul fiind programat în Cehia, la 7 august.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 23 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro