Acesta a fost episcope în Ierapole din Frigia şi a trăit pe vremea împăratului Marcu Aurelian (161 – 180), când creştinii erau puţini la număr, iar închinătorii de idoli erau puzderie. Când s-a făcut odată praznic păgânesc, Sfântul Averchie, rugându-se s-a aprins de râvnă şi a sfărmat în ţăndări chipurile idolilor. Atunci preoţii păgâni au făcut legământ să-l omoare, dar Sfântul, aflând de hotărârea lor, a ieşit în mijlocul cetăţii, învăţând poporul Evanghelia Lui Hristos. I-au adus trei tineri, munciţi de duhuri necurate, dar vindecându-i şi aducându-i la Hristos, i-a îndemnat să trăiască în pace cu oamenii. Cand aceştia căzuţi înaintea Sfântului, îi sărutau picioarele, poporul striga: “Unul este Dumnezeu cel adevărat. Acela propovăduit de Averchie”.
Vindecând-o apoi pe fiica împăratului, nu a vrut răsplată, ci a răspuns: “Nu are nevoie de bogăţie Acela pentru care pâinea şi apa sunt ospăţ îmbelşugat şi ca o masă împărătească le socoteşte”. Cerând împăratului să dea săracilor din Ierapole câte trei mii de măsuri de grâu pe an şi să zidească băi calde, se zice că aşezământul acesta a ţinut până la Iulian Apostatul (361 – 363). Tămăduind orbii, se ruga pentru ei zicând: “Doamne Iisuse, Lumina ce adevărată, vino şi deschide ochii robilor tăi” şi făcându-i să vadă, îi boteza. Călătorind în Siria şi Mesopotamia, a adus împăcare între bisericile învrăjbite, pentru care a fost numit “cel întocmai cu Apostolii”.
Vieţuind fericitul, în evlavie şi în dreptate, strălucnid pretutindeni cu cuvintele, cu faptele şi cu minunile, la 72 de ani, s-a mutat la Domnul şi ne-a lăsat piatra sa de mormânt scrisă de el însuşi, care se păstrează şi astăzi.
