Joi, 28 martie 2024 - 10:57:29
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Mărturii din infernul Costa Allegra


3 martie 2012

Britanicii de la bordul navei de croazieră Costa Allegra dezvăluie momentele de teroare şi felul cum au fost trataţi în timpul zilelelor de naufragiu. Pasagerii, care au plătit câte 3.000 de euro pentru croazieră, au ajuns să suporte temperaturi de 43 de grade Celsius în cabine şi condiţii insalubre, deoarece toaletele au refluat.

Timp de trei zile, cât vasul a rămas fără curent din cauza unui incendiu, pasagerii au mâncat doar sandvişuri cu caşcaval şi salam, au dormit în aer liber şi s-au spalat cu apă minerală. Daily Mcostaallegra_bail publică mărturiile pasagerilor de pe vaporul care a luat foc în mijlocul Oceanului Indian, rămânând fără electricitate.

Mulţi dintre pasageri şi-au exprimat dispreţul faţă de modul în care au fost trataţi de angajaţii de pe vas, care lucrează pentru aceeaşi firmă care a operat şi Costa Concordia, vaporul scufundat în Italia. Un britanic spune că a trebuit să-i facă el o listă unui membru al echipajului, cu nevoile de bază ale pasagerilor.

“Dacă ar veni o furtună sau am fi atacaţi de piraţi, situaţia ar fi mult mai rea. Suntem victime sigure. Prima noapte a fost de groază”, a declarat Cavan Finn.

Incendiul s-a produs din cauza unei defecţiuni electrice în camera motorului, scrie Daily Mail. Imediat, s-a declanşat alarma, iar aerul condiţionat, luminile şi apa curentă au fost “tăiate”.

Din cauza temperaturilor mari şi a condiţiilor insalubre din cabine, pasagerii au fost nevoiţi să doarmă în aer liber, punându-şi aşternuturile pe şezlonguri.

“A fost dezgustător, nu puteam să tragem apa la toaletă, a deversat şi toată cabina mirosea îngrozitor”, a spus una dintre britanicele de la bord.

După trei zile în mijlocul oceanului, vaporul s-a pus în mişcare şi a ajuns în siguranţă în Seychelles.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro