Vineri, 29 martie 2024 - 10:26:55
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Armata ar putea redeveni obligatorie


2 martie 2012

armata-obligatorieUna dintre propunerile discutate în aceste zile de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţa a fost aceea de reinstituire a armatei sub formă de voluntariat.

Propunerea a fost făcută luându-se în calcul exemplul altor ţări precum Germania sau Franţa, unde în timp de criză există o mobilizare a voluntarilor.

"În Germania e plin de voluntari. Plus că în această ţară, dacă nu vrei să faci armata, ţi se impune să practici voluntariatul timp de şase ani la diferite organizaţii stabilite de stat. Noi am desfiinţat armata, dar poate nu era cazul. Puteam forma echipe de voluntariat, în Franţa, spre exemplu, sunt plătiţi cu 11 euro/oră. În 2012, ne-am propus să organizăm două simpozioane pentru a vorbi şi cu alţi colegi care deja au implementat acest sistem în ţara lor", a declarat Sorin Lucaciu, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă pentru ŞtirileProTV.

Această preocupare vine după perioada grea de iarnă, când reprezentanţii ISU ar fi avut nevoie de oameni mai mulţi pentru a face faţă corespunzător situaţiilor de criză generate de zăpadă.

Din 2007, serviciul militar obligatoriu pe timp de pace s-a desfiinţat, după ce a intrat în vigoarea legea bazată pe voluntariat.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 29 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro