Miercuri, 17 aprilie 2024 - 1:32:28
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Şedinţa CCR privind validarea referendumului va avea loc pe 31 august


4 august 2012

referendum-basescuŞedinţa CCR privind validarea referendumului va avea loc mai repede, pe 31 august, în loc de 12 septembrie.Curtea Constituţională a confirmat oficial devansarea termenului de decizie în privinţa referednumului, printr-un comunicat de presă.


"În ziua de 3 august 2012, Plenul Curţii Constituţionale s-a reunit pentru a lua în discuţie preschimbarea termenului de 12 septembrie 2012 stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor acestuia.


Ţinând seama de faptul că termenul acordat Guvernului, pentru transmiterea listelor electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012, este 31 august 2012,
În vederea asigurării soluţionării, cu celeritate, a cauzei cu care a fost investită Curtea Constituţională, În temeiul art.3, art.14 şi art.50 alin. (1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi al art.153 din Codul de procedura civilă,
Plenul Curţii Constituţionale a dispus preschimbarea termenului de dezbateri acordat în cauză, de la data de 12 septembrie 2012, la data de 31 august 2012".


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 16 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro