Senatorul PDL Marius Paşcan cere Ministerului Fondurilor Europene să verifice legalitatea a două contracte POSDRU cu beneficiar o firmă care a făcut un exit poll.Viceliderul grupului PDL din Senat, Marius Paşcan, susţine, într-un comunicat de presă transmis joi, că “PSD şi aliaţii săi la guvernare răsplătesc prin contracte cu finanţare din bani europeni manipulările sondajelor de opinie”, el cerând Ministerului Fondurilor Europene verificarea legalităţii contractelor POSDRU care au ca beneficiar firma Operations Research din Cluj-Napoca, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit senatorului, firma a realizat un exit poll care cota Alianţa PSD-UNPR-PC cu 45 la sută din totalul voturilor la alegerile europarlamentare, apoi a anunţat un rezultat de 42,4 la sută, pe când rezultatul real a fost de 37,6 la sută.
Paşcan susţine că orice sociolog ştie că astfel de erori de interpretare “nu sunt deloc întâmplătoare”, marja de eroare la un sondaj de opinie fiind de 3-4 la sută, iar la un “exit poll serios” nu mai mare de 1-1,5 la sută şi că “serviciile” firmei respective au fost “răsplătite” cu două contracte din fonduri europene POSDRU.
“Casele de sondare apropiate PSD au minţit evident, servind unui interes politic şi au manipulat opinia publică. De aceea, nu este deloc întâmplător cum, imediat după alegerile europarlamentare, au fost răsplătite aceste servicii de către beneficiarii lor şi care este reţetarul câştigător al influenţelor politicianiste pe baza căruia pot fi recompensate, indirect, anumite prestaţii electorale prin câştigarea unor proiecte cu finanţare europeană”, susţine Paşcan.
TITLURILE ZILEI:
• Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa. Atenţionare pentru călătorii români • Iulian Dumitrescu, candidat oficial pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova • S-a dat startul sesiunii de admitere în cele două şcoli postliceale ale Poliţiei Române • Prahova, locul II în ţară la numărul de persoane cu dizabilităţi • Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa. Atenţionare pentru călătorii români • Iulian Dumitrescu, candidat oficial pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova • S-a dat startul sesiunii de admitere în cele două şcoli postliceale ale Poliţiei Române • Prahova, locul II în ţară la numărul de persoane cu dizabilităţi
Senator PDL: PSD manipulează sondajele pe bani europeni
6 iunie 2014
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina - FOTO
-
Accident grav pe Şoseaua Vestului Ploieşti. O persoană încarcerată
-
Ciprian Morărescu nu mai candidează pentru un nou mandat de primar al Comunei Filipestii de Pădure!
-
Cristian Constantin Apostol:” ADN-ul USR nu mai există – a devenit oficial un partid “toţi la fel„
-
Ilie Serbănescu, unul dintre cei mai proeminenţi economişti ai României, a murit
-
Femeie violată de un poliţist de la Sectia 4 de Poliţie Ploieşti?
-
Microhidrocentrala din Câmpina, afacerea ilegală care dăinuie de 16 ani de zile. Numele grele din spatele ei
-
Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, scapă de arestul la domiciliu!
-
DNA solicită redeschiderea dosarului Ferma Dacilor
-
Burghelea- miliţianul care umileşte campioanele. VOLO, ia-ţi torţionarul de la CSM!
Anul - ediţia nr. 3456
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 24 aprilie 2024
Autentificare
Autentificare