Vineri, 26 aprilie 2024 - 12:41:17
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Filmul lui Cristian Mungiu la Festival de la Cannes


20 aprilie 2012

mungiuRegizorul Cristian Mungiu, laureat al premiului Palme d'Or în 2007, a fost inclus în competiţia oficială a ediţiei din acest an a Festivalului de Film de la Cannes, cu lungmetrajul "După dealuri/ Beyond the Hills".

Cristian Mungiu este scenaristul şi regizorul filmului "După dealuri/ Beyond the Hills", înscris la concursul de proiecte cinematografice organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei în septembrie anul trecut, cu titlul "Provizoriu".

Pelicula marchează revenirea regizorului român în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes, la cinci ani după premiul Palme d'Or obţinut cu drama "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile".

"După dealuri" este scris şi regizat de Cristian Mungiu, inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu-Bran. Imaginea este semnată de Oleg Mutu, rolurile principale fiind interpretate de două actriţe ieşence debutante în film, Cosmina Stratan (Voichiţa) şi Cristina Flutur (Alina), secondate de Valeriu Andriuţă (părintele) şi Dana Tapalagă (maica stareţă).

Filmul spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa, prietena ei din copilărie, faţă de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă. Repetiţiile şi filmările au avut loc în iarna acestui an, la Câmpina şi Bucureşti.

"După dealuri" este produs de Mobra Films şi coprodus de Why Not Productions (Franţa), Les Films du Fleuve (Belgia), casa fraţilor Jean-Pierre şi Luc Dardenne, France 3 Cinema şi Mandragora Movies (România). Filmul a fost realizat cu participarea Canal+, France Télévisions, Ciné+ şi Wild Bunch (Franţa), cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi cu contribuţia Eurimages şi Centre National du Cinema et de l'Image Animée (Franţa).

Vânzările internaţionale sunt gestionate de Wild Bunch, iar drepurile de distribuţie pentru Statele Unite au fost achiziţionate de Sundance Selects, o divizie a IFC Films. În România, filmul va fi distribuit de Voodoo Films.

Mungiu s-a remarcat cu filmul "Occident", în 2002, iar după primirea distincţiei de pe Croazetă, el a produs şi a participat la realizarea filmului colectiv "Amintiri din Epoca de Aur" ( I - "Tovarăşi, frumoasă e viaţa!" şi II: "Dragoste în timpul liber") în 2009.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 25 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro