Joi, 28 martie 2024 - 1:38:55
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


România, cea mai mare rată a abandonului şcolar


13 aprilie 2013

Rata abandonului şcolar în România a fost, anul trecut, de 17,4 la sută, în scădere faţă de 2011, când a fost de 17,5 la sută, şi faţă de 2010 (18,4 la sută), însă mult peste media de 12,8 la sută din Uniunea Europeană, potrivit cifrelor date publicităţii de Eurostat.

 

România se numără, de asemenea, printre ţările unde proporţia tinerilor absolvenţi de studii superioare rămâne scăzută - la 21,8 la sută -, faţă de media din UE - 35,8 la sută.

Un procent mai mic decât România la acest capitol, se înregistrează doar în Italia (21,7 la sută), scrie Mediafax.

Ţările cu cele mai mari rate ale abandonului şcolar sunt Spania (24,9 la sută), Malta (22,6 la sută) şi Portugalia (20,8 la sută), însă procentele înregistrate de acestea în 2012 relevă, totuşi, un progres faţă de cele din 2011, se arată într-o analiză a Comisiei Europene.

Cel mai bine din acest punct de vedere stau Slovenia (4,4 la sută), Slovacia (5,3 la sută), Cehia (5,5 la sută) şi Polonia (5,7 la sută), în timp ce rata abandonului şcolar în Bulgaria a fost anul trecut de 12,5 la sută, iar în Ungaria, de 11,5 la sută.

Tot anul trecut, în 12 state membre (Austria, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Suedia), rata abandonului şcolar a scăzut deja sub obiectivul de 10 la sută, preconizat în Strategia Europa 2020, Irlanda situându-se pentru prima dată la acest nivel.

Acelaşi indicator s-a redus cu cel puţin un punct procentual în Germania, Grecia, Irlanda, Letonia şi Marea Britanie, însă a crescut în Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Ungaria, Luxemburg, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Suedia.

În medie, ponderea tinerilor care îşi abandonează prematur studiile este în prezent de 12,8 la sută în UE, scăzând de la 13,5 la sută în 2011.

Anul trecut, 35,8 la sută dintre persoanele cu vârste între 30 şi 34 de ani din UE au absolvit ciclul terţiar de învăţământ, faţă de 34,6 la sută în anul precedent, conform analizei CE. Cel mai mare procent de absolvenţi de studii superioare se înregistrează în Irlanda - 51,1 la sută.

 

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro