Vineri, 19 aprilie 2024 - 12:17:37
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Aeroport internaţional lângă Miercurea Ciuc


22 ianuarie 2015

Aeroport internaţional în apropiere de Miercurea Ciuc. Consiliul Judeţean Harghita vrea să transforme actualul aerodrom în aeroport. Edilii spun că astfel ar atrage mai mulţi investitori şi turişti în zonă.

Pe aeroportul internaţional de lângă Miercurea Ciuc ar urma să opereze zboruri regulate către Bucureşti şi Budapesta. Şi asta pentru a încuraja dezvoltarea turismului, dar şi pentru a atrage investitori, în special din Ungaria, care călătoresc 10-12 ore cu autoturismul sau cu trenul până în Harghita.

Preşedintele CJ Harghita susţine că aeroportul ar contribui, de asemenea, la ieşirea din „impasul economic" în care se află judeţul Harghita. Pentru dezvoltarea aerodromului existent, autorităţile au propus, printre altele, asfaltarea integrală a pistei, construirea unui terminal de pasageri, construirea unei staţii meteo şi conectarea aeroportului la utilităţile publice.

Aeroportul de la Harghita se doreşte a fi „complementar" celor din Târgu-Mureş şi Bacău, dar şi celui care se va construi la Braşov.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro