Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 5:40:35
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Sudul Prahovei va avea gaze şi apă


6 septembrie 2013

După ani întregi de aşteptare şi de completat memorii către autorităţile locale şi judeţene, locuitorii din zona de sud a Prahovei vor beneficia de alimentare cu gaze şi apă potabilă.

Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, a organizat un comandament de lucru la care au fost prezenţi zece primari din localităţile care nu au încă aceste localităţi pentru a găsi metode pentru urgentarea lucrărilor.

În prima etapă, lucrările începute în anul 2012, au racordat la reţeaua de gaze comunele Şirna, Tinosu, Poienarii Burchii şi Gorgota, printr-o conductă de aducţiune lungă de 68 de km şi o reţea de distribuţie care deserveşte aproximativ 8.000 de imobile.

A doua etapă  vizează alimentarea cu gaze a comunelor Balta Doamnei, Drăgăneşti, Gherghiţa, Dumbrava, Olari şi Puchenii Mari. Pentru această a doua lucrare a fost emisă autorizaţia de construire, urmând ca lucrările de execuţie să înceapă în aproximativ o lună de zile şi să se finalizeze la 1 decembrie  2014 (pentru conducta de aducţiune) şi 2015 (pentru reţeaua de distribuţie).

Mircea Cosma a anunţat şi suplimentarea fondurilor pentru demararea lucrărilor de alimentare cu apă a comunelor Puchenii Mari, Râfov, Balta Doamnei, Olari şi Gherghiţa.

La întâlnirea cu primarii localităţilor din sudul judeţului au asistat şi Codrin Ştefănescu, secretarul general al PSD, senatorul Radu Oprea şi consilierul judeţean Rareş Enescu.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro