Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 5:43:22
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Va accepta Mircea Cosma o regiune cu capitala la Călăraşi?


7 februarie 2013

Anomalia de la înfiinţarea ADR Sud Muntenia este pe punctul de a se repeta şi la înfiinţarea regiunilor de dezvoltare. Un proiect privind împărţirea României în regiuni, arată că viitoarea regiune de dezvoltare din care va face parte şi Prahova va avea caitala la Călăraşi. Şi astfel, deşi Prahova este unul dintre cele mai puternice judeţe din România (atât din punct de vedere economic, cât şi ca numărul populaţiei) ar putea depinde la gestionarea fondurilor economice de Călăraşi.

Potrivit proiectului de lege privind regionalizarea, capitalele regiunilor vor fi stabilite la Cluj-Napoca, Piatra-Neamţ, Timişoara, Alba Iulia, Brăila, Craiova, Călăraşi şi Bucureşti. Astfel, apar alte surprize neaşteptate: Iaşiul îşi pierde „supremaţia” în Moldova, iar Constanţa, condusă de proeminentul lider PSD Radu Mazăre, este „detronată” de Brăila. De asemenea, în regiunea centrală, discuţiile asupra unei viitoare capitale sunt extrem de aprinse. Dacă iniţial se vorbea de Târgu Mureş, în ultimele săptămâni Braşovul a ridicat pretenţii de a fi capitala regiunii Centru.

Citiţi cum ar putea arăta organizarea României potrivit proiectului de lege iniţiat de liberalul Sorin Frunzăverde:

 

1) Regiunea Bucureşti-Ilfov: municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, cu reşedinţa în Capitală;

2) Regiunea Centru: judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, cu reşedinţa în Alba Iulia ;

3) Regiunea Nord-Est: judeţele Bacău, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Vaslui, cu reşedinţa în Piatra Neamţ ;

4) Regiunea Nord-Vest: judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Salaj, cu resedinţa în Cluj-Napoca ;

5) Regiunea Vest: judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, cu reşedinţa în Timişoara;

6) Regiunea Sud-Vest: judeţele Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi şi Gorj, cu resedinţa în Craiova;

7) Regiunea Sud: judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman, cu reşedinţa în Călăraşi ;

8) Regiunea Sud-Est: judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea, cu resedinţa în Brăila.

O altă variantă de lucru este cea susţinută de Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJ Contanţa, varinată în care viitoarele capitale regionale vor fi în judeţele puternic dezvoltate.

Potrivit acestuia cele opt capitale regionale ar trebui să fie: Bucureşti, Ploieşti, Constanţa, Iaşi, Braşov, Cluj, Timişoara, Craiova.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro